Centrul de dezvoltare a antreprenoriatului social Timisoara
Data publicării
Marți, 31 oct. 2017, un consorțiu format din trei universități din Timișoara a lansat proiectul ”Centrul de dezvoltare a antreprenoriatului social Timișoara”. Inițiativa reprezintă o premieră pentru România.
La eveniment au participat reprezentanți din mediul academic, din cadrul organizațiilor economiei sociale și din instituții publice, precum și alte persoane interesate de acest demers.
In articolul ”5 motive pentru care antreprenoriatul social este noul model de afaceri”, publicat în revista Forbes în 2016 se arată faptul că tineretul de astăzi este preocupat să creeze un impact pozitiv asupra lumii în aceeași măsură în care este interesat să facă bani. În mod surprinzător, 94 % dintre tineri doresc să își folosească deprinderile pentru a sprijini o anumită cauză [publică]. În același timp, doar jumătate dintre americani au încredere în sistemul pieței libere, în coborâre de la 80 % acum 15 ani. Pe fundalul acestei căderi, intreprinderile sociale au decolat ca noua formulă de succes, combinând capitalismul cu o mentalitate de făcători de bine ... ”</p> <p>Practic, pe fundalul actualei evoluții a economiei, se accentuează recunoașterea publică a rolului socio-economic al organizațiilor economiei sociale (întreprinderi sociale, organizații nonprofit, cooperative, societăți mutuale, întreprinderi de inserție etc.). Tendința se regăsește și în abordarea Uniunii Europene care susține printr-un instrumentar complex de măsuri de politică publică dezvoltarea inițiativelor de antreprenoriat social.</p> <p>Dacă în universitățile din vestul Europei organizațiile economiei sociale și procesele aferente lor au devenit subiecte de predare și cercetare de peste un deceniu, Mai mult decât atât, ca inițiative de pionierat, universități din câteva țări europene au demarat proiecte de susținere a implicării studenților în rezolvarea problemelor comunității prin inițiative de antreprenoriat social.</p> <p>în România, interesul academic pentru asemenea subiecte este încă într-o fază incipientă.</p> <p>În acest context, Universitatea de Stiinte Agricole si Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României", Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea Politehnică din Timișoara, la inițiativa Agenției pentru Informarea și Dezvoltarea Organizațiilor Neguvernamentale (AID-ONG), au decis să se alinieze tendinței europene, printr-un demers colaborativ, pozitionandu-se ca factori activi în dezvoltarea antreprenoriatului social la nivelul comunității locale.</p> <p style="text-align: center;"><img src="/utilizatori/universitate/image/2017/cast_evnt1.jpg" width="660" height="497" alt="" /></p> <p>Semnarea protocolului de colaborare dintre instituțiile partenere a avut loc în cadrul evenimentul de lansare a proiectului ”Centrul de dezvoltare a antreprenoriatului social Timișoara”.</p> <p>Scopul proiectului este constituirea unui centru dedicat dezvoltării antreprenoriatului social la nivelul comunității locale. În acest sens, se dorește ca centrul să funcționeze atât ca resursă pentru mediul academic (privitor la predare și cercetare), cât și ca organizație-suport (hub) pentru inițiativele de antreprenoriat social la nivel local, fie că este vorba depre proiecte ale unor persoane fizice sau juridice.</p> <p>Din această perspectivă, grupurile-țintă ale centrului acoperă o varietate de părți interesate: mediul academic, cetățeni din comunitatea locală cu inițiative de antreprenoriat social, antreprenori sociali, organizații ale economiei sociale (OES), mediul de afaceri, administrație publică.</p> <p>Proiectul este un demers pragmatic orientat către probleme concrete ale comunității locale, integrativ ca domenii abordate, colaborativ prin modul de acțiune propus și deschis tuturor celor interesați.</p> <p>Etapele următoare ale proiectului prevăd asocierea consorțiului la rețeaua europeană de universități ”Social Entrepreneurship Education Network” în vederea dezvoltării ofertei educaționale academice privind antreprenoriatul social și realizarea unei cercetări cu privire la așteptările comunității privind rolul centrului. În anul 2018 urmează să aibă loc elaborarea planului strategic și constituirea centrului.”</p> <p style="text-align: right;"><a href="https://www.facebook.com/Centrul-pentru-Antreprenoriat-Social-Timisoara-395195254232999/" target="_blank"><img src="/utilizatori/universitate/image/facebook_icon.jpg" width="40" height="40" alt="" /></a></p> <div class="separator-sus clear"></div> </div> <div class="clear"></div> <div class="separator20"></div> <div class="separator20 deascuns"></div> </div> <div class="separator20"></div> <div class="separator20 deascuns"></div> <div class="separator20 deascuns"></div> <div class="bgd-gri"> <div class="titlu-centru">Facultati</div> <div class="separator20"></div> <div class="logo-fac"><a href="/ro/facultate/facultatea-de-agricultura"><img src="/img/23794logo-simplu-fa.png" alt="Facultatea de Agricultura" class="activ" style="width: 100%; display: block;"/></a></div> <div class="logo-fac"><a href="/ro/facultate/facultatea-de-horticultura-si-silvicultura"><img src="/img/99733logo-simplu-fita.png" alt="Facultatea de Inginerie și Tehnologii Aplicate" class="activ" style="width: 100%; display: block;"/></a></div> <div class="logo-fac"><a href="/ro/facultate/facultatea-de-management-si-turism-rural"><img src="/img/93525logo-simplu-management.png" alt="Facultatea de Management și Turism Rural" class="activ" style="width: 100%; display: block;"/></a></div> <div class="logo-fac"><a href="/ro/facultate/facultatea-de-medicina-veterinara-timisoara"><img src="/img/71846vet.png" alt="Facultatea de Medicina Veterinara Timisoara" class="activ" style="width: 100%; display: block;"/></a></div> <div class="logo-fac"><a href="/ro/facultate/facultatea-de-inginerie-alimentara"><img src="/img/33527ia.png" alt="Facultatea de Inginerie Alimentară" class="activ" style="width: 100%; display: block;"/></a></div> <div class="logo-fac"><a href="/ro/facultate/fac-de-bioingineria-resurselor-animaliere"><img src="/img/16635logo-simplu.png" alt="Facultatea de Bioingineria Resurselor Animaliere" class="activ" style="width: 100%; display: block;"/></a></div> </div> <div class="bgd-verde" id="newsletter" > <div class="mijloc"> <div class="titlu-newsletter">NEWSLETTER <div class="clear"></div><div class="text-jos" style="color: #FFF;"></div></div> <form id="form3" name="form3" method="post" action="#newsletter"> <script src="https://www.google.com/recaptcha/api.js?render=6LdKeZkUAAAAAMqnGINfQgDyQqkxjTpaiH6TxaBL"></script> <script> grecaptcha.ready(function () { grecaptcha.execute('6LdKeZkUAAAAAMqnGINfQgDyQqkxjTpaiH6TxaBL', { action: 'contact' }).then(function (token) { var recaptchaResponse = document.getElementById('recaptchaResponse'); recaptchaResponse.value = token; }); }); </script> <input type="hidden" name="recaptcha_response" id="recaptchaResponse"> <input type="text" name="SubscEmail" id="SubscEmail" placeholder="Adresa e-mail" class="text-newsletter" /> <input type="text" name="SubscNume" id="SubscNume" placeholder="Nume si prenume" class="text-newsletter" /> <select name="fac" id="fac" class="text-newsletter"> <option value="">Alegeti facultatea</option> <option value="1">USVT</option> <option value="2">Facultatea de Agricultura</option> <option value="3">Facultatea de Inginerie și Tehnologii Aplicate</option> <option value="4">Facultatea de Management și Turism Rural</option> <option value="5">Facultatea de Medicina Veterinara Timisoara</option> <option value="6">Facultatea de Inginerie Alimentară</option> <option value="7">Fac. de Bioingineria Resurselor Animaliere</option> <option value="8">Departamentul pentru IDIFREP</option> <option value="9">Departamentul pt. Preg. Pers. Didactic</option> <option value="10">CCOC</option> <option value="11">Departamentul pentru Calitate</option> <option value="12">SAS-USA-TM</option> <option value="13">Colegiul de Invatamant Nonuniversitar USVT</option> </select> <input type="submit" class="buton-newsletter" id="SubmitNewsletter" name="SubmitNewsletter" value="Adauga"/></form> <div class="clear"></div> </div> </div> <div class="bgd-jos"> <div class="separator20"></div> <div class="separator20 deascuns"></div> <div class="mijloc"> <div class="coloana1-jos"> <div class="text-jos" style="text-transform: uppercase;"> <a href="/ro">Home</a><br> <a href="/ro">USVT</a><br> <a href="/ro/noutati/USVT">Noutati</a><br> <a href="/ro/evenimente/USVT">Evenimente</a><br> <a href="/ro/galerie/USVT">Galerie Foto</a> <div class="separator20"></div> <a href="/ro/undefined-5934">Documente</a><br> <a href="/ro/conducere-15">Conducere</a><br> <a href="/ro/relatii-internationale-72">Relatii internationale</a><br> <a href="/ro/studenti-20">Studenti</a><br> <a href="/ro/alumni-134">Alumni</a><br> </div> </div> <div class="coloana1-jos"> <div class="text-jos" style="text-transform: uppercase;"> <a href="/ro/legislatie">Legislatie</a><br> <a href="/ro/cercetare-16">Cercetare</a><br> <a href="/ro/scoli-doctorale-66">Scoli doctorale</a><br> <a href="/ro/admitere-9940">Admitere</a><br> <a href="/ro/forme-de-invatamant-17">Forme de invatamant</a><br> <a href="/ro/proiecte-189">Proiecte</a><br> <a href="/ro/banat-agralim-124">Banat Agralim</a><br> <a href="/ro/departamentul-pentru-calitate">Calitate</a><br> <a href="/ro/agenda-139">Agenda</a><br> <a href="/ro/alegeri-2019-2020">Alegeri 2019-2020</a><br> <a href="/ro/alegeri-2023-2024">Alegeri 2023-2024</a><br> <a href="/ro/alegeri-2025">Alegeri 2025</a><br> <a href="/ro/galerie-foto-si-video-133">Galerie foto si video</a><br> <a href="/ro/ecole-d-ete-francophone">ECOLE D'ETE FRANCOPHONE</a><br> <a href="/ro/posta-electronica-122">Posta electronica</a><br> <a href="/ro/platforma-management-universitar-intranet">Platforma Management Universitar - INTRANET</a><br> <a href="/ro/apel-umanitar">Apel umanitar</a><br> <a href="/ro/informare-campanie-de-vaccinare-impotriva-covid-19">Informare campanie de vaccinare împotriva COVID - 19</a><br> <a href="/ro/tur-virtual">Tur virtual</a><br> <a href="/ro/undefined-7529">SALONUL INTERNAȚIONAL DE INVENȚII ȘI INOVAȚII ”TRAIAN VUIA” TIMIȘOARA</a><br> <a href="/ro/platforma-academics">Platforma ACADEMICS</a><br> <a href="/ro/extensie-universitara-88">Extensie universitara</a><br> </div> </div> <div class="coloana2-jos"><img src="/images/usamvbt.png" alt="USAMVBT" style="max-width: 100%; padding-bottom: 30px;"/></div> <div class="coloana3-jos"> <div class="text-jos" style="text-transform: uppercase"><img src="/images/tel-jos.png" style="padding-left: 20px; float:right" alt="Telefon"/> RECTORAT: 0256277009;<br>0256277122<br>FAX: 0256200296<br>FACULTĂȚI:<br>FA 0256277007;<br>FBIRA 0256277003<br>FHS 0256277006;<br>FIA 0256277004<br>FMTR 0256277005;<br>FMV 0256277008<br>Clinici Vet. 0256277012</div> <div class="clear"></div> <div class="separator35"></div> <div class="separator10"></div> <div class="text-jos"> <img src="/images/mail-jos.png" style="padding-left: 20px; float:right" alt="Telefon"/> <a href="/cdn-cgi/l/email-protection" class="__cf_email__" data-cfemail="bbc9ded8cfd4c9dacffbcec8cdcf95c9d4">[email protected]</a><br>rectorat <div class="clear"></div> </div> </div> <div class="coloana4-jos"> <div class="text-jos" style="text-transform: uppercase;"> Calea Aradului nr.119<br>300645 Timisoara<br>judet Timis<br>Romania<br><img src="/images/adresa-jos.png" class="deascuns2" style="padding-top: 20px;" alt="Adresa"/> </div> </div> <div class="separator10"></div> <div class="separator20"></div> <div class="separator-jos"></div> <div class="separator10"></div> <div style="text-align: center"> <a href="https://www.facebook.com/USVTimisoara?locale=ro_RO" target="_blank" rel="nofollow"><img src="/images/fa.png" alt="Facebook" class="retea activ" style=""/></a><a href="https://x.com/life_timisoara" target="_blank" rel="nofollow"><img src="/images/ta.png" alt="Twitter" class="retea activ" style=" "/></a><a href="https://www.youtube.com/@usvt-2024" target="_blank" rel="nofollow"><img src="/images/ya.png" alt="Youtube" class="retea activ" style=" "/></a><a href="https://www.instagram.com/usvtimisoara?igsh=NHM2cHpvZnJiZG5s" target="_blank" rel="nofollow"><img src="/images/ia.png" alt="Instagram" class="retea activ" style=" "/></a> <div class="clear"></div> </div> <div class="separator10"></div> <div style="text-align: center"> <a href="https://www.raiffeisen.ro/corporatii/produse-si-servicii/acceptare-carduri/acceptare-carduri-prin-internet-e-commerce/" target="_blank"> <img src="https://media.plationline.ro/images/sigle/rzb/2018/plati-online/e-commerce_raiffeisen_85px.jpg" alt="PlatiOnline" style="max-width: 400px;"/> </a></div> <div class="separator10"></div> <div class="copy" style="text-align: center;">Copyright © 2025 USVT . <a href="https://www.royalty.ro/" target="_blank" title="Web design Timisoara">Web design</a> by <a href="https://www.royalty.ro/" target="_blank" title="Web design">Royalty</a></div> <div class="clear"></div> </div> <div class="separator20"></div> <div class="separator20 deascuns"></div> <div class="separator10 deascuns"></div> <div class="clear"></div> </div> <script data-cfasync="false" src="/cdn-cgi/scripts/5c5dd728/cloudflare-static/email-decode.min.js"></script><script> function inchidecookie() { $.post( "/ascundecookie.php" ).done(function(data) { $("#cookie").fadeOut(); }); } </script> <div id="cookie"> <div class="mijloc text" style="text-align: center;"><a href="javascript:inchidecookie()"><img src="/images/inchide.png" alt="" style="float:right; padding-left: 10px; height: 20px;"/></a>Continuând să utilizați site-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor pentru a îmbunătăți navigarea site-ului, pentru a analiza utilizarea site-ului și a asista la eforturile noastre de marketing.</div> </div> <script src="https://code.jquery.com/jquery-1.12.4.min.js"></script> <script src="https://code.jquery.com/ui/1.12.1/jquery-ui.min.js"></script> <script > // <![CDATA[ $(".readonly").keydown(function(e){ e.preventDefault(); }); $('.readonly').on('focus',function(){ $(this).trigger('blur'); }); $('input[type=text]').on('change invalid', function() { var textfield = $(this).get(0); textfield.setCustomValidity(''); if (!textfield.validity.valid) { textfield.setCustomValidity('Va rugam completati campurile marcate cu rosu'); } }); $(document).ready(function() { $('img.activ').each(function() { $(this).hover(function() { $(this).stop().animate({ opacity: 0.6 }, 300); }, function() { $(this).stop().animate({ opacity: 1 }, 300); }); }); }); $(document).ready(function() { $('img.activ2').each(function() { $(this).animate({ opacity: 0.6 }, 300); $(this).hover(function() { $(this).stop().animate({ opacity:1 }, 300); }, function() { $(this).stop().animate({ opacity: 0.6 }, 300); }); }); }); // ]]> </script> <script src="/js/responsiveslides.min.js" ></script> <script > // <![CDATA[ $(function() { $("#slider1").responsiveSlides({ auto: true, pager: false, nav: true, speed: 1500, timeout: 4000, pause: true, maxwidth: 9000, namespace: "banner", prevText: " ", nextText: " " }); }); // ]]> </script> <link rel="stylesheet" href="/psw/photoswipe.css"> <!-- Skin CSS file (styling of UI - buttons, caption, etc.) In the folder of skin CSS file there are also: - .png and .svg icons sprite, - preloader.gif (for browsers that do not support CSS animations) --> <link rel="stylesheet" href="/psw/default-skin/default-skin.css"> <!-- Core JS file --> <script src="/psw/photoswipe.min.js"></script> <!-- UI JS file --> <script src="/psw/photoswipe-ui-default.min.js"></script> <script src="/psw/main.js" ></script> <div class="pswp" tabindex="-1" role="dialog" aria-hidden="true"> <div class="pswp__bg"></div> <div class="pswp__scroll-wrap"> <div class="pswp__container"> <div class="pswp__item"></div> <div class="pswp__item"></div> <div class="pswp__item"></div> </div> <div class="pswp__ui pswp__ui--hidden"> <div class="pswp__top-bar"> <div class="pswp__counter"></div> <button class="pswp__button pswp__button--close" title="Close (Esc)"></button> <button class="pswp__button pswp__button--fs" title="Toggle fullscreen"></button> <button class="pswp__button pswp__button--zoom" title="Zoom in/out"></button> <div class="pswp__preloader"> <div class="pswp__preloader__icn"> <div class="pswp__preloader__cut"> <div class="pswp__preloader__donut"></div> </div> </div> </div> </div> <div class="pswp__share-modal pswp__share-modal--hidden pswp__single-tap"> <div class="pswp__share-tooltip"></div> </div> <button class="pswp__button pswp__button--arrow--left" title="Previous (arrow left)"></button> <button class="pswp__button pswp__button--arrow--right" title="Next (arrow right)"></button> <div class="pswp__caption"> <div class="pswp__caption__center"></div> </div> </div> </div> </div> <script > initPhotoSwipeFromDOM('.images-container figure'); </script> <script > // <![CDATA[ function meniu() { var afisat=$("#meniu-tot").is(':visible'); if (afisat) { $("#meniu-tot").slideUp(600); } else { $("#meniu-tot").slideDown(600); } } function limbi() { var afisat=$("#limbi-drop").is(':visible'); if (afisat) { $("#limbi-drop").slideUp(600); } else { $("#limbi-drop").slideDown(600); } } function cautare() { var afisat=$("#cautare-drop").is(':visible'); if (afisat) { $("#cautare-drop").hide("slide", { direction: "left" }, 600); } else { $("#cautare-drop").show("slide", { direction: "right" }, 600); } } $(document).mouseup(function (e) { var afisat=$("#cautare-drop").is(':visible'); if (afisat) { var container = $("#cautare-drop"); if (!container.is(e.target) && container.has(e.target).length === 0) { $("#cautare-drop").hide("slide", { direction: "right" }, 600); } } }); function inchidedetalii() { $("#deasupra2").hide(); $("#deasupra").hide(); } // ]]> // <![CDATA[ $(document).ready(function() { if($(window).width() >= 990){ $(".myMenu li").hover(function(){ $(this).find('ul:first').css({visibility: "visible",display: "none"}).fadeIn(0); },function(){ $(this).css("background-image",'none').find('ul:first').css({visibility: "hidden"}); }); } if($(window).width() < 990) { $(".myMenu li ul").css("background-image",'none'); $(".myMenu li ul").css("padding-right",'0'); $(".myMenu li ul").css("min-height",'0'); $(".myMenu li ul").css("margin-bottom",'18px'); } }); function aratameniu() { var verificare=$('#meniu-mobil').attr("class"); if (verificare=='meniu-mobil') { $('#meniu-mobil').switchClass( "meniu-mobil", "meniu-mobil2", 300, "easeOutQuint" ); } else { $('#meniu-mobil').switchClass( "meniu-mobil2", "meniu-mobil", 300, "easeOutQuint" ); } } $(document).mouseup(function (e) { var container = $("#meniu-mobil"); if (!container.is(e.target) && container.has(e.target).length === 0) { container.switchClass( "meniu-mobil2", "meniu-mobil", 300, "easeOutQuint" ); } }); // ]]> </script> <div id="deasupra2" style="display:none" onClick="javascript:inchidedetalii()"></div> <div id="deasupra" style="display:none"></div> <!-- Global site tag (gtag.js) - Google Analytics --> <script async src="https://www.googletagmanager.com/gtag/js?id=UA-23524563-1"></script> <script> window.dataLayer = window.dataLayer || []; function gtag(){dataLayer.push(arguments);} gtag('js', new Date()); gtag('config', 'UA-23524563-1'); </script> <script>setTimeout(() => { let aioa_script_tag = document.createElement("script"); aioa_script_tag.src = "https://www.skynettechnologies.com/accessibility/js/all-in-one-accessibility-js-widget-minify.js?colorcode=#420083&token=null&position=bottom_right"; aioa_script_tag.id = "aioa-adawidget";aioa_script_tag.defer="true"; document.getElementsByTagName("body")[0].appendChild(aioa_script_tag); }, 3000);</script> <script>(function(){function c(){var b=a.contentDocument||a.contentWindow.document;if(b){var d=b.createElement('script');d.innerHTML="window.__CF$cv$params={r:'97b919bcc97297d4',t:'MTc1NzI3ODQ1OA=='};var a=document.createElement('script');a.src='/cdn-cgi/challenge-platform/scripts/jsd/main.js';document.getElementsByTagName('head')[0].appendChild(a);";b.getElementsByTagName('head')[0].appendChild(d)}}if(document.body){var a=document.createElement('iframe');a.height=1;a.width=1;a.style.position='absolute';a.style.top=0;a.style.left=0;a.style.border='none';a.style.visibility='hidden';document.body.appendChild(a);if('loading'!==document.readyState)c();else if(window.addEventListener)document.addEventListener('DOMContentLoaded',c);else{var e=document.onreadystatechange||function(){};document.onreadystatechange=function(b){e(b);'loading'!==document.readyState&&(document.onreadystatechange=e,c())}}}})();</script></body> </html>
