USV LogoUniversitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara
Noutăți

USVT a prezentat la Madrid oportunitățile de studiu și formare pentru românii din Spania

Data publicării

Rectorul USVT, prof. univ. dr. Cosmin-Alin Popescu, în timpul intervenției la conferința „Uniți prin educație”, Madrid, 8 octombrie 2026.

Universitatea de Științele Vieții “Regele Mihai I” din Timișoara (USVT) a prezentat oferta sa educațională și oportunitățile de formare adresate românilor de pretutindeni în cadrul conferinței „Uniți prin educație”, organizată la Madrid, în 8 octombrie 2026.

Evenimentul a fost găzduit de Ambasada României în Spania / Embajada de Rumanía en España, cu sprijinul misiunii diplomatice.

Ambasadoarea României în Regatul Spaniei se adresează participanților la conferința „Uniți prin educație”, desfășurată la Madrid, în 8 octombrie 2026.

Intervenția ambasadoarei României în Regatul Spaniei în cadrul conferinței „Uniți prin educație”, dedicată oportunităților de studiu și formare pentru comunitatea românească din Spania.


Conferința a reunit membri ai comunității românești și reprezentanți ai mediului educațional, oferind un cadru de dialog despre studiile în România și accesul tinerilor din diaspora la programe de educație și formare. Pentru USVT, întâlnirea a fost un prilej de a prezenta direct universitatea, domeniile sale de pregătire și oportunitățile disponibile la Timișoara.

În intervenția sa, prof. univ. dr. Cosmin-Alin Popescu, rectorul USVT, a prezentat oferta educațională a universității și oportunitățile de studiu și perfecționare adresate românilor de pretutindeni.

Prof. univ. dr. Cosmin-Alin Popescu, rectorul USVT, se adresează participanților la conferința „Uniți prin educație”, organizată la Madrid, în 8 octombrie 2026.

Rectorul USVT, prof. univ. dr. Cosmin-Alin Popescu, prezintă participanților oferta educațională a universității și oportunitățile de studiu și formare destinate românilor de pretutindeni.

Au urmat intervențiile reprezentanților conducerii și ai facultăților. Conf. univ. dr. Petru Eugen Merghieș, prorector pentru Activități Sociale și Studențești, a vorbit despre dimensiunea socială și studențească a vieții universitare.

Componenta de formare profesională și educație permanentă a fost abordată de prof. univ. dr. Adrian Riviș, coordonatorul Centrului Universitar de Formare Profesională și Educație Permanentă, care a evidențiat rolul formării și al învățării continue în dezvoltarea competențelor. Conf. univ. dr. Raul Pașcalău, director al Direcției de Relații Internaționale și coordonator instituțional Erasmus+, a vorbit în fața participanților despre activitatea internațională a USVT.

Sorin Mierlea, președintele InfoCons, în timpul intervenției la conferința „Uniți prin educație”, organizată la Madrid, în 8 octombrie 2026.

Sorin Mierlea, președintele InfoCons – Organizație pentru Protecția Consumatorilor, a prezentat participanților importanța educației și informării în domeniul protecției consumatorilor, precum și aplicația InfoCons – „Unicul Pașaport”.

Programul a inclus și intervenția lui Sorin Mierlea, președintele InfoCons - Organizație pentru Protecția Consumatorilor, despre educația și informarea în domeniul protecției consumatorilor, precum și prezentarea aplicației InfoCons – „Unicul Pașaport”, disponibilă în limba română.

Fotografie de grup cu membrii delegației Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara și ambasadoarea României în Regatul Spaniei, la Madrid.

Membrii delegației USVT, alături de ambasadoarea României în Regatul Spaniei, cu prilejul conferinței „Uniți prin educație”, desfășurată la Madrid, în 8 octombrie 2026.

Delegația USVT prezentă în Spania a fost formată din prof. univ. dr. Cosmin-Alin Popescu, rectorul universității; prof. univ. dr. Dorin-Dumitru Camen, prorector pentru Relații Internaționale și Mediul de Afaceri; conf. univ. dr. Raul Pașcalău, director al Direcției de Relații Internaționale și coordonator instituțional Erasmus+; conf. univ. dr. Petru Eugen Merghieș, prorector pentru Activități Sociale și Studențești; prof. univ. dr. Florin Imbrea, decanul Facultății de Agricultură; prof. univ. dr. Ioan Peț, decanul Facultății de Bioingineria Resurselor Animaliere; prof. univ. dr. Adrian Riviș, coordonator CUFPEP, și Laura Vornicu, referent Relații Externe.

Prin această întâlnire, USVT a adus în atenția comunității românești din Spania oportunitățile de studiu și formare oferite de universitate și a consolidat dialogul cu tinerii și familiile interesate de continuarea pregătirii în România.

Conferința „Uniți prin educație” face parte dintr-o serie de evenimente organizate de USVT în Spania și în alte țări europene, cu sprijinul misiunilor diplomatice ale României.

Conf. univ. dr. Raul Pașcalău, directorul Direcției de Relații Internaționale a USVT, în timpul intervenției la conferința „Uniți prin educație”, Madrid, 8 octombrie 2026.

Conf. univ. dr. Raul Pașcalău, directorul Direcției de Relații Internaționale și coordonator instituțional Erasmus+ al USVT, prezentând participanților activitatea internațională a universității.


Conf. univ. dr. Petru Eugen Mergheș, prorector al USVT, în timpul intervenției la conferința „Uniți prin educație”, Madrid, 8 octombrie 2026.

Conf. univ. dr. Petru Eugen Mergheș, prorector pentru Activități Sociale și Studențești, prezentând participanților aspecte privind viața universitară și oportunitățile oferite studenților USVT.

Prof. univ. dr. Adrian Riviș, coordonatorul Centrului Universitar de Formare Profesională și Educație Permanentă al USVT, în timpul intervenției la conferința „Uniți prin educație” de la Madrid.

Prof. univ. dr. Adrian Riviș, coordonatorul Centrului Universitar de Formare Profesională și Educație Permanentă al USVT, prezentând oportunitățile de formare profesională și educație continuă oferite de universitate.


#USVT #UnițiPrinEducație #EducațiePentruDiaspora #OportunitățiEducaționale #Internaționalizare #Madrid