
Biotehnolog, profesor universitar
Pe această pagină
În decursul celor peste 20 ani de activitate didactică, a urmărit ca pregătirea teoretică şi practică a studenților să se desfășoare la standardele cele mai înalte, alături de dobândirea de abilități, care să le permită integrarea într-o piață a muncii greu de previzionat. În acest context, alături de înfințarea unor noi programe de studiu (Peisagistica, cu predare în limba engleză, Științe de laborator aplicate, Biotehnologii Fitofarmaceutice, Ecodesign urban), a introdus o serie de cursuri noi atât pentru nivelul de licență, cât și pentru cel de master, dintre care amintim: Leadership și comportament organizațional, Condiționarea și conservarea produselor biotehnologice, Managementul calității în laborator, Gestionarea şi conservarea resurselor genetice, Bioinformatică, Nanotehnologii, Inteligența artificială etc. Un alt aspect urmărit în această perioadă a fost modul de desfășurare a practicii studențești. În acest sens s-a preocupat de încheierea unor parteneriate cu agenții economici, unde studenții pot să își efectueze practica de domeniu, contribuind într-o masură destul de mare la inserția studenților pe piața muncii. Coordonează teze de doctorat, începând cu anul 2017. Activitate managerială: Decan al Facultății de Horticultură și Silvicultură (din 2016).