facultatea-de-medicina-veterinara LogoUniversitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara

Clinicile Veterinare Universitare

Pe această pagină

03

Fluxul de activități

Fluxul de activitati

  1. Înregistrarea dumneavoastră se face în serviciul REGISTRATURĂ (link)  unde este necesară completarea unor documente(link) conform legislației în vigoare și prevederilor din regulamentele interne ale universității noastre.
  2. Examinarea preliminară se va face în PUNCTUL DE TRIAJ (link), urmând ca apoi dumneavoastră împreună cu animalul să fiți însoțit în clinicile de specialitate (link).
  3. Examinarea de specialitate are loc în una sau în mai multe CLINICI (link) și SERVICII DE SPECIALITATE (link), unde vi se va prezenta diagnosticul animalului dumneavoastră, opțiunile de tratament – inclusiv costurile, evaluarea sanselor de vindecare (prognosticul). Este necesar acordul dumneavoastră scris (link documente – accord) pentru fiecare procedură medicală la care va fi supus animalul dumneavoastră, ceea ce implică inclusiv asumarea costurilor acestora. Personalul nostru de specialitate va poate recomanda internarea animalului în SPITALUL (link) Clinicilor Veterinare Universitare.
  4. Achitarea costurilor pentru serviciile medicale veterinare de care a beneficiat animalul dumneavoastră se face în serviciul REGISTRATURĂ (link). Plata se poate face în numerar.
24802flux-ACTIVITATI.jpg
87124flux-ACTIVITATI.jpg


Precedent
Următor